Bun venit pe site-ul Primariei Lopadea Noua!

PREVENIRE INCENDII LA RECOLTAREA CEREALELOR PAIOASE

13 iulie 2021

Activitatea din campania agricolă de vară presupune un complex de operaţiuni care vizează recoltarea, transportul şi depozitarea atât a produselor agricole cât şi a paielor. În acest scop se impune a se asigura condiţiile necesare pentru dotarea cu mijloace tehnice atât a utilajelor de recoltare şi transport cât şi a spaţiilor de depozitare.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a campaniei de recoltare a păioaselor vă supunem atenţiei câteva reguli şi măsuri ce se impun a fi respectate:

Reguli la efectuarea secerişului, transportului şi depozitării cerealelor:

  • comisii pentru verificarea utilajelor agricole, care vor elibera un proces-verbal din care să rezulte că acestea corespund din punct de vedere al prevenirii incendiilor şi că sunt dotate cu mijloace iniţiale de stingere;
  • şoferul / mecanizatorul va fi instruit pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor, pe bază de adeverinţă;
  • asigurarea unor fâşii izolatoare faţă de drumuri şi păduri de 20 metri şi 50 metri faţă de calea ferată (fâşii arate);
  • paiele vor fi strânse în cel mult 2 zile;
  • se va interzice fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea sculelor sub orice formă a focului deschis în apropierea lanurilor, miriştilor, depozitelor şi autovehiculelor;
  • se interzice alimentarea autovehiculelor cu carburanţi la mai puţin de 100 metri de lan. Se vor amplasa indicatoare cu: „Fumatul oprit”; „Nu folosi focul deschis”;
  • alimentarea maşinilor cu carburanţi în locuri special amenajate;
  • parcarea maşinilor pe câmp este interzisă;
  • se interzice arderea resturilor vegetale uscate;
  • în caz de incendiu se va suna la 112 şi se va acţiona cu mijloace din dotare pentru localizarea şi stingerea incendiilor; totodată, se vor evacua utilajele agricole din lan.

Verificarea utilajelor / maşinii

  • sistemul de aprindere, de alimentare şi de carburaţie;
  • instalaţia electrică;
  • ţevile de eşapament

Verificarea combinelor

  • fixarea şinelor pe toba de eşapament;
  • întinderea curelelor de acţionare a tobei;
  • verificarea periodică a tobei pentru a nu se înfunda cu tulpini de cereale;
  • înlăturarea înfăşurărilor de paie;
  • prevederea cu lanţ pentru scurgerea electricităţii statice;

Dotarea utilajelor agricole şi a maşinilor

  • tractoare = 1 stingător portativ cu pulberi stingătoare;
  • tractoare cu remorcă = 2 stingătoare portative;
  • combină = 1 stingător portativ + 1 vas cu apă de 50 litri;
  • motocositoare = 2 stingătoare portative cu pulberi stingătoare;
  • autocamioane = 1 stingător portativ cu pulberi stingătoare;
  • autocamioane cu remorcă = 2 stingătoare portative cu pulberi stingătoare.

Dotarea punctului de recoltare cu suprafaţa sub 50 hectare comasate

  • 1 plug sau 1 grapă cu discuri şi mijloc de tractare pentru acestea;
  • 1 semiremorcă echipată cu 2 stingătoare cu spumanţi, 2 stingătoare cu pulberi stingătoare, utilaje, unelte şi alte mijloace de intervenţie (2-3 coase, 2 lopeţi, 2 furci, 4-5 găleţi cu apă, 5 mături de nuiele cu coada de minim 3 metri, 1 rezervor cu apă de minim 20 litri).

Dotarea punctului de recoltare cu suprafaţa peste 50 hectare comasate

  • 1 – 2 pluguri sau discuri şi mijlocul de tractare aferent acestora;
  • 1 remorcă echipată cu 5 stingătoare cu spumanţi, 5 stingătoare cu apă pulverizată, 5 stingătoare cu pulberi stingătoare, utilaje şi alte mijloace de primă intervenţie (5 coase, 10 – 15 mături de nuiele cu coada de minim 3 metri, 10 găleţi cu apă, 1 rezervor pentru apă de minim 500 litri, 1 cisternă remorcabilă cu pompă);
  • 1 cisternă remorcabilă cu pompă.

Echiparea postului de incendiu pentru depozitul de furaje

  • 4 stingătoare portabile cu pulberi stingătoare;
  • 4 căngi cu coada de minim 3 metri;
  • 8 mături de nuiele cu coada de minim 3 metri;
  • 6 găleţi din tablă;
  • 4 lopeţi sau cazmale;
  • 4 coase.

 

Last modified: 13 iulie 2021

Comments are closed.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close